Din punct de vedere psihologic, învăţarea se produce într-un mediu social în care elevii interacţionează
unii cu alţii, iar calitatea învăţării interactive depinde de cultura
intercomunicării, specifice
profesorului şi de cultura învăţrii proprii clase de elevi.
Cert este faptul că importanţă deosebită în activitatea cu elevii
o are capacitatea empatică a
profesorului, care constituie o premisă a optimizării relaţiilor profesorului
cu elevii şi o condiţie necesară pentru promovarea învățării interactive.
Menționez
că empatia profesorului este o modalitate spontană şi rapidă de
pătrundere în starea de spirit a elevului, înţelegând intenţiile, trăirile şi
gândirea celorlalţi, există posibilitatea unei anticipări relativ corecte a
comportamentului partenerului, fapt extrem de important în stabilirea unor relaţii interpersonale deziderabile şi
fixarea unei strategii proprii de comportament faţă de elevi.
Concomitent
cu aceasta profesorul trebuie să poată
evalua relativ corect ceea ce simte, trăieşte, gândeşte elevul, se poate
transpune psihologic în situaţia lui şi, printr-o comunicare eficientă, să
creeze condiţii adecvate de influenţare necesare pentru promovarea învățării interactive.
În această ordine de idei, presupunem că competenţa empatică a învăţătorului
este solicitată în toate momentele lecţiei şi în toate sensurile de comunicare:
de la învăţător spre elevi şi de la elevi spre învăţător, iar munca
diferenţiată, soluţia cerută de diferenţele individuale presupune cunoaşterea empatică a elevilor.
Empatia pedagogului presupune
formularea întrebărilor într-o manieră neşocantă şi care să nu intimideze sau
să blocheze copilul, întrebările să trezească curiozitatea şi să-i solicite redescoperirea adevărului
prin efort propriu.
Astfel, climatul creat de
comportamentul învăţătorului prin zâmbet, mişcări aprobatoare ale capului,
căldura vocii, contactul vizual cu elevii, gesturi încurajatoare pentru
continuarea răspunsului încurajează copilul şi-i sporesc efortul de concentrare
în timpul învățării interactive pentru a face faţă sarcinii aducătoare de satisfacţii.
Menționez
că empatia profesorului este o modalitate spontană şi rapidă de
pătrundere în starea de spirit a elevului, înţelegând intenţiile, trăirile şi
gândirea celorlalţi, există posibilitatea unei anticipări relativ corecte a
comportamentului partenerului, fapt extrem de important în stabilirea unor relaţii interpersonale deziderabile şi
fixarea unei strategii proprii de comportament faţă de elevi.
Concomitent
cu aceasta profesorul trebuie să poată
evalua relativ corect ceea ce simte, trăieşte, gândeşte elevul, se poate
transpune psihologic în situaţia lui şi, printr-o comunicare eficientă, să
creeze condiţii adecvate de influenţare necesare pentru promovarea învățării interactive.
În această ordine de idei, presupunem că competenţa empatică a învăţătorului
este solicitată în toate momentele lecţiei şi în toate sensurile de comunicare:
de la învăţător spre elevi şi de la elevi spre învăţător, iar munca
diferenţiată, soluţia cerută de diferenţele individuale presupune cunoaşterea empatică a elevilor.
Empatia pedagogului presupune
formularea întrebărilor într-o manieră neşocantă şi care să nu intimideze sau
să blocheze copilul, întrebările să trezească curiozitatea şi să-i solicite redescoperirea adevărului
prin efort propriu.
Astfel, climatul creat de
comportamentul învăţătorului prin zâmbet, mişcări aprobatoare ale capului,
căldura vocii, contactul vizual cu elevii, gesturi încurajatoare pentru
continuarea răspunsului încurajează copilul şi-i sporesc efortul de concentrare
în timpul învățării interactive pentru a face faţă sarcinii aducătoare de satisfacţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu